“Underwriting/ Subscriere”, scrisa de Bogdan TUDOR, abordeaza conceptul de subscriere, atat de putin analizat teoretic la nivelul literaturii de specialitate. Click aici pentru a comanda cartea!

CSR

foto_csr

Decembrie 2011

La sfarsitul anului 2011, mai multe companii membre ale Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania au raspuns apelului Parintelui Nicolae Tanase pentru a sprijini refacerea asezamantului social de la Valea Screzii si Valea Plopului, distrus in urma unui incendiu devastator care a avut loc in luna decembrie.

Ajutoarele membrilor UNSAR au constat in donatii banesti necesare achizitiei de materiale de constructii pentru refacerea cladirilor distruse de incendiu, ajutoare materiale pentru copiii care locuiesc in caminele afectate precum si o asigurare gratuita a imobilelor care formeaza asezamantul social de la Valea Screzii.

Asezamantul social de la Valea Screzii si Valea Plopului gazduieste 328 de copii ramasi fara parinti sau abandonati de acestia si aflati sub ingrijirea Parintelui Nicolae Tanase si a satenilor din cele doua sate. Incendiul a distrus depozitul de alimente, cantina, clubul precum si o cladire in care se aflau diverse documente si aparatura electronica.

Prin aceasta initiativa de sprijin financiar si material pentru copiii aflati in dificultate, UNSAR continua seria proiectelor de responsabilitate sociala prin care companiile membre se implica in viata sociala a comunitatii in care isi desfasoara activitatea. Uniunea isi exprima in continuare disponibilitatea de a fi parte in actiuni umanitare dar si in proiecte menite sa impulsioneze valorile din societatea romaneasca.

Noiembrie 2010

Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR), cu sprijinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a derulat, in a doua parte a lunii noiembrie 2010, Campania de Responsabilitate Sociala (CSR) declansata ca urmare a inundatiilor devastatoare care au avut loc in iunie-iulie 2010. Aceasta a doua etapa consta in impadurirea unei suprafete de 11 ha teren accidentat, supus eroziunii si alunecarilor de teren, situat in extravilanul satului Calinesti al comunei Serbauti,
judetul Suceava.

Campania a avut drept scop nu numai componenta de reconstructie, ci mai ales promovarea conceptului de asigurare a locuintei – cel mai simplu si eficient instrument de protectie impotriva fenomenelor naturale, calamitatilor, incendiilor sau exploziilor.

In prima etapa a campaniei, care s-a derulat in lunile august si septembrie, a fost reconditionata scoala-gradinita din satul Serbesti, comuna Saucesti – cea mai afectata localitate din Romania in urma inundatiilor din iunie-iulie 2010, si gradinita din satul Blagesti.