CEA solicita comisarului european Michel Barnier revizuirea substantiala a masurilor de punere in aplicare a Solvency II

Reprezentanţii industriei europene de asigurări au solicitat comisarului european pentru Piaţa Internă şi Servicii, Michel Barnier, să rezolve de urgenţă elementele excesiv de conservatoare incluse în proiectul de punere în aplicare a măsurilor de implementare a viitorului regim de solvabilitate Solvency II, a anuntat Federatia Asiguratorilor Europeni – CEA.

Solicitarile industriei europene de asigurari vizeaza calibrarea mai echilibrată a anumitor cerinţe, combaterea efectelor prociclice si a volatilităţii în cadrul Solvency II şi arata necesitatea de reducere a complexitatii inutile a unor cerinte. Industria solicita, de asemenea, ca valorea in vigoare a portofoliului asiguratorilor sa beneficieze de tratamentul aplicat capitalului de prim rang.

In scrisoarea transmisa comisarului european, co-semnata de de CEA, Forumul Pan European de Asigurari, CFO Forum si CRO Forum, industria de asigurari susţine că principiile de baza ale Solvency II nu vor putea fi atinse daca aceste probleme vor ramane nerezolvate, iar efectele asupra industriei ar putea fi urmatoarele:

• limitarea capacitatii asiguratorilor de a oferi o protecţie adecvată asiguraţilor pe termen lung, la un preţ echitabil

• penalizarea creşterii societăţilor de asigurare, în contradicţie cu strategia pieţei unice europene;

• introducerea unui cadru complex, inconsecvent şi volatil din punct de vedere prudenţial, care nu ar putea garanta nici stabilitatea financiară a industriei, nici protecţia asiguraţilor;

• scurtarea orizontului de investitii al asiguratorilor.

Industria europeana de asigurari a propus o serie de soluţii, a caror aplicare combinata ar putea rezolva problemele cu potential de prejudiciere a capacitatii asiguratorilor de a continua să ofere produse de economii pe termen lung. Aceste propuneri includ urmatoarele:

• introducerea unei extrapolari adecvate a curbei ratei fără risc, utilizata pentru actualizarea provizioanelor tehnice;

• folosirea unei formule de abordare pentru punerea în aplicare a primei de nelichiditate, care nu ar trebui să depindă de o apreciere subiectivă a Autoritatii Europene pentru Asigurari si Pensii Ocupationale (EIOPA);

• abordarea problemelor legate de proiectarea şi calibrarea cerinţelor de capital şi a potentialelor efecte prociclice ale acestora, care sunt amplificate in cazul produselor pe termen lung.

De asemenea, CEA analizează, în prezent, propuneri pentru diferite moduri de abordare a problemelor legate de nepotrivirile de evaluare ale activelor/pasivelor asiguratorilor, care afectează produsele cu garanţii pe termen lung.

Pe segmentul asigurarilor non-viaţă, CEA a prezentat o serie de solutii legate de actuala structură a riscului de catastrofă, care produce un nivel de capital ce nu reflecta în mod adecvat riscul de bază a fiecărui tip de dezastru.

Background

Directiva Solvency II a fost aprobata in data de 22 aprilie 2009, dar versiunea finala a acesteia a fost adoptata pe 10 noiembrie 2009. Comisia Europeana elaboreaza in prezent propunerile privind masurile de punere in aplicare a noului regim de solvabilitate, ce sunt asteptate a fi prezentate pana la sfarşitul acestui an. Directiva urmeaza sa fie transpusa in legislaţiile naţionale din toate statele membre ale UE pana la 31 decembrie 2012.

EIOPA (fostul Comitet European al Supraveghetorilor din Domeniul Asigurarilor si Pensiilor Ocupaţionale – CEIOPS) a pus in aplicare, la cerinta Comisiei Europene, cinci studii cantitative de impact (QIS), pentru a evalua impactul privind propunerile noilor cerinte asupra resurselor financiare ale asiguratorilor.

Nota pentru editori

CEA este federatia europeana a asiguratorilor si reasiguratorilor. Prin cei 33 de membri, CEA reprezinta toate tipurile de companii de asigurari si reasigurari, cum ar fi companii pan-europene, asiguratori specializati, fonduri mutuale sau IMM-uri. Organizatia are sediul la Bruxelles si reprezinta companii ce detin o cota de 95% din totalul veniturilor din prime, in Europa. Asigurarile au o contributie majora la cresterea economiei europene si la dezvoltarea acesteia. Asiguratorii europeni genereaza venituri din prime de 1.050 de miliarde de euro, au un milion de angajati si investesc mai mult de 6.800 de miliarde euro in economie.



Share This