În 2021, românii au apelat de două ori mai mult la asigurările voluntare de sănătate
București, 28 septembrie 2022 Românii au utilizat anul trecut asigurările voluntare de sănătate de peste 620.000 de ori, dublu în comparație cu 2020, potrivit unei analize UNSAR. În același timp, valoarea totală a serviciilor medicale plătite anul trecut de către companiile de asigurări (indemnizații) în baza acestor polițe a fost cu 31% mai mare decât în 2020, adică peste 280 milioane lei. Acești bani au acoperit costuri cu serviciile medicale de care au avut nevoie cei care și-au încheiat o asigurare voluntară de sănătate, sume care, așadar, nu a mai fost necesar să fie cheltuite din fondul public de asigurări sociale de sănătate.
De altfel, potrivit datelor ASF- Autoritatea de Supraveghere Financiară, protecția financiară suplimentară contractată de români în 2021 în baza asigurărilor voluntare de sănătate a crescut cu 10% față de anul precedent. Evoluția primelor brute subscrise reflectă și rezultatele celei mai recente cercetări sociologice realizate de IRES pentru UNSAR: 4 din 10 români spun ca sunt mai interesați de acest tip de poliță.
“Asigurările voluntare de sănătate protejează suplimentar bugetul familiei în cazul producerii unei îmbolnăviri sau a unui accident cu consecințe nedorite și costisitoare. O astfel de poliță poate acoperi, total sau parțial, costurile rezultate și oferă asiguraților noștri soluții rapide și flexibile de acces la serviciile medicale necesare. Este important să ne îndreptăm atenția către instrumentele financiare care ne asigură protecția de care noi și familiile noastre avem atât de multă nevoie”, a declarat Adrian MARIN, Președinte UNSAR.
În scopul unei mai bune informări a românilor privind soluțiile de protecție financiară existente, UNSAR a lansat recent o nouă ediție a campaniei #gatapentruVIATA, găzduită de platforma Asiguropedia.ro. Aceasta își propune să vină în sprijinul celor care doresc să afle mai multe despre cum se pot proteja financiar.
“Asigurările voluntare de sănătate sunt o soluție concretă ce facilitează accesul românilor la servicii medicale diverse și de calitate. Interesul crescut al oamenilor pentru acest tip de asigurări este îmbucurător, iar asigurările de sănătate sunt cu adevărat o soluție de protecție financiară suplimentară. În plus, ele degrevează sistemul public de asigurări de o parte din cheltuieli, sume care rămân disponibile în fondul public de asigurări“, a declarat Alexandru CIUNCAN, Director General al UNSAR.