Nou val de informații false transmise în spațiul public

București, 28 mai 2024 − Observând cum aceeași asociație, ghidată exclusiv de propriile interese, continuă să transmită informații false în spațiul public în contextul modificării Legii RCA, aflată în prezent în dezbaterea Camerei Deputaților, suntem nevoiți să facem următoarele precizări.

Sub pretextul că apără interesele celor 10 milioane de șoferi plătitori de polițe RCA, luările de poziție ale acestei asociații din ultima vreme nu par a avea alt scop decât acela de a apăra, în realitate, interesele acelor service-uri și firme de închirieri de vehicule care practică prețuri excesive de reparație și închiriere de autovehicule,  pentru a obține profituri cât mai mari. Ce uită să menționeze această asociație este faptul că despăgubirile care se plătesc pentru acoperirea acestor costuri nejustificate se suportă din primele plătite de către cei 10 milioane de șoferi. Așadar, cu cât costurile de reparație și închiriere sunt mai exagerate, cu atât crește povara pusă în sarcina șoferilor.

Reamintim faptul că, din datele asigurătorilor Membri ai UNSAR, pentru service-urile independente care nu au o convenție de decontare a plăților de reparație cu asigurătorii, despăgubirea medie plătită pentru fiecare daună este cu aproximativ 30% mai mare față de despăgubirea plătită pentru reparații către service-urile reprezentanțelor auto (9.604 lei vs. 7.580 lei), și de două ori mai mare decât suma plătită către service-urile care au o convenție cu asigurătorii, altele decât reprezentanțele (4.921 lei).

Referitor la presupusa grijă pentru calitatea reparațiilor efectuate în service-uri care au o convenție de decontare a plăților de reparație și ale reprezentanțelor: aceste unități reparatoare oneste sunt acuzate anticipat, în mod fals și repetat, de presupuse comportamente neconforme cu legislația  – de parcă ele nu ar activa în România în baza unei legislații și sub supravegherea și controlul autorităților competente precum RAR și ANPC – iar singurele reparații conforme s-ar face doar de către acele service-uri ale căror interese le promovează această asociație…

Mai mult, aceste mesaje sunt contrazise de realitate, pentru că un astfel de sistem de colaborare dintre asigurători și unități reparatoare (convenții de decontare) funcționează bine și în prezent pentru peste 1 milion de contracte CASCO și a mai funcționat în trecut, mai mult de 30 de ani, în cazul asigurărilor RCA.

Mergând mai departe: din informațiile noastre, proiectul de modificare a Legii RCA, criticat de această asociație, NU își propune să oblige persoanele păgubite să își repare mașinile numai la unități reparatoare care au convenții încheiate cu asigurătorii. Pe de altă parte însă, majoritatea covârșitoare a șoferilor români consideră util să primească din partea asigurătorului, cu titlu informativ, o listă cu unități service unde să își poată repara mașina, în cazul unui accident, potrivit celui mai recent studiu IRES – Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, iar aproximativ 9 din 10 români consideră că ar fi utilă existența unor date publice referitoare la prețurile de referință pentru reparațiile auto, cât și pentru serviciile de închiriere auto.

Aceeași cercetare sociologică arată și că majoritatea șoferilor români (56%) spun că i-ar deranja mult și foarte mult situația în care costul reparației efectuate într-un service ar fi cu mult mai mare în cazul în care aceasta s-ar realiza în baza poliței RCA, față de cazul în care acest cost ar fi suportat din bugetul personal al unui șofer.

Reamintim că unul din scopurile principale ale proiectului de modificare a Legii RCA, alături de transpunerea Directivei (UE) 2021/2118, îl constituie asigurarea unui cadru echitabil și transparent, care să protejeze atât drepturile asiguraților plătitori de prime RCA, cât și drepturile persoanelor vătămate, garantându-le acestora că vor primi compensații juste și complete pentru daunele suferite de la asigurători stabili și solvabili.

În final, reamintim faptul că asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri record în baza polițelor RCA, în valoare de 4,2 miliarde lei. Acestor sume li se adaugă rezerve în valoare de 2,3 miliarde lei pentru daunele avizate (RBNS), dar și 2,35 miliarde lei aferente daunelor neavizate (IBNR).

***



Share This