România, încă “pe contrasens”: șoferii vor măsuri mai dure în trafic

București, 27 martie 2026: Peste jumătate dintre români recunosc că au încălcat cel puțin o regulă de circulație rutieră, arată rezultatele celui mai recent studiu sociologic realizat de IRES la solicitarea UNSAR[1]. Mai exact, 6 din 10 persoane intervievate au admis că au comis cel puțin o abatere rutieră, în timp ce 4 din 10 respondenți declară că nu au încălcat nicio regulă de circulație.

Rezultatele studiului mai arată că românii își doresc măsuri mai ferme pentru combaterea comportamentelor periculoase în trafic. Astfel, 7 din 10 români spun că și-ar dori să poată semnala către Ministerul Afacerilor Interne (MAI) prin aplicația dedicată și alte incidente în trafic, precum depășirile neregulamentare sau trecerea pe culoarea roșie a semaforului.

De asemenea, aceeași proporție susține înăsprirea sancțiunilor pentru șoferii care nu își achită amenzile contravenționale. Cei mai mulți consideră că, în cazul în care amenzile nu sunt plătite într-un termen de 12 luni, permisul de conducere ar trebui suspendat.

În afara sancțiunilor, românii propun și alte soluții pentru reducerea numărului de accidente rutiere. Cei mai mulți indică nevoia urgentă de îmbunătățire a infrastructurii rutiere, considerată esențială pentru siguranța participanților la trafic – un aspect menționat de peste 6 din 10 respondenți.

Pe locul al doilea se află nevoia unei supravegheri mai atente a traficului. Mai exact, românii își doresc ca sistemele de monitorizare video și constatare automată a abaterilor să fie extinse și utilizate eficient. Peste jumătate dintre participanți cred că prezența acestor sisteme ar descuraja comportamentele periculoase și ar contribui la respectarea regulilor de circulație.

Nu în ultimul rând, aproape jumătate dintre respondenți consideră că soluția trebuie să vină de la bază – din școală. Introducerea educației rutiere ca materie obligatorie ar putea forma generații mai conștiente și mai responsabile în trafic.

Interesant este și faptul că percepțiile diferă în funcție de gen: bărbații susțin mai des ideea că infrastructura rutieră ar trebui să fie prioritatea principală, în timp ce femeile pun accent mai mare pe supravegherea video și automatizarea sancționării abaterilor.

Acest studiu face parte din inițiativele UNSAR dedicate creșterii siguranței rutiere în România. Totodată, reamintim și faptul că UNSAR a inițiat Coaliția pentru Siguranță Rutieră – un proiect de țară menit a crește nivelul de informare publică asupra necesității creșterii responsabilității fiecăruia dintre noi – pentru a avea drumuri mai sigure, fără accidente și victime.

***

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 6,5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

[1] Percepția românilor față de asigurările auto; Sondaj național realizat de IRES.



Share This