Punct de vedere UNSAR

București, 18.11.2021 UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România a luat notă cu îngrijorare și suprindere de propunerea legislativă depusă la Senat pe 15 noiembrie, care prevede modificarea Legii 132/2017 privind RCA, în sensul plafonării prețurilor RCA la tarifele de referință ale ASF – Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Proiectul, care menționează că este bazat pe o serie de informații oferite de “conciliatori”, nu este în concordanță cu Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și cu legislația europeană incidentă în domeniul asigurărilor, și riscă să atragă deschiderea unei noi proceduri de infringement împotriva României în domeniul legislației RCA. Acest lucru are loc în contextul în care prioritatea ar trebui să fie tocmai îndreptarea acelor aspecte din legislația națională care au atras deja declanșarea procedurii de infringement împotriva României și nicidecum generarea unor noi încălcări ale legislației europene prin legislația națională.

Având în vedere cele de mai sus, UNSAR aduce în continuare o serie de clarificări, mai ales în condițiile în care expunerea de motive care stă la baza proiectului include o serie de informații și calcule fără fundamentare actuarială, plecând de la o serie de informații false ce au circulat în spațiul public.

Astfel, facem următoarele precizări:

– calculul reprodus în expunerea de motive este incomplet, căci menționează o serie de cifre care nu se regăsesc în argumentație. Mai mult, nu ia în considerare faptul că o societate de asigurare trebuie să suporte financiar, suplimentar față de despăgubirile plătite și rezervele constituite (conform legislației și politicii interne de management al riscului), și taxe de funcționare, contribuții la Fondul de Garantare a Asiguraților, Fondul Național de Protecție, cheltuielile de distribuție și administrare, și nu numai.

– același calcul face referire la o daună medie pe clasa asigurărilor RCA de 8.000 lei. Însă, conform Raportului ASF privind Evoluția pieței de asigurări în semestrul I 2021, dauna medie RCA în prima jumătate a anului s-a ridicat la 9.128 lei, iar dauna medie pentru vătămări corporale este 67.566 lei. Firește, orice operațiune matematică subsecventă nu poate fi considerată a fi corectă.

– în expunerea de motive a proiectului se mai menționează și că profitul asigurătorilor pe linia RCA ar fi de 50%. Datele oficiale contrazic însă clar aceste afirmații. Astfel, indicatorii publicați de ASF privind rata daunei RCA arată că la fiecare 100 lei încasați din RCA, o companie de asigurări are nevoie, suplimentar, de încă cel puțin 9 lei pe care trebuie să îi aducă pentru a plăti daunele și a constitui rezerve de daună adecvate.

La această rată a daunei se adaugă taxele de funcționare, contribuțiile la Fondul de Garantare a Asiguraților, Fondul Național de Protecție, precum și cheltuielile de distribuție și administrare. Astfel, rata combinată tehnică pentru RCA a ajuns în acest interval de timp la peste 142% (conform Raportului ASF privind Evoluția pieței de asigurări în semestrul I 2021, pag. 29) – adică acționarii asigurătorului trebuie să vină cu bani pentru a susține activitatea de asigurări RCA. Subliniem că orice valoare a ratei combinate tehnice de peste 100% arată că o companie de asigurări pierde bani din activitatea sa de bază, cea de subscriere (deci de preluare a unor riscuri).

Așadar, afirmația privind profiturile pe segmentul RCA este una incorectă, fapt confirmat și de faptul că doar 8 companii de asigurări din România din 28 sunt autorizate să vândă asigurări RCA în prezent, în condițiile în care, deși numărul vehiculelor înmatriculate în România a crescut de la an la an, numărul asigurătorilor interesați să practice această formă de asigurare s-a restrâns.

Nu în cele din urmă, ne exprimăm încrederea în Parlamentul României că orice modificare legislativă va fi făcută cu respectarea legislației europene în materie, a principiilor tehnice ce guvernează domeniul asigurărilor și numai după o atentă analiză. În acest context, industria de asigurări a fost și va continua să fie un partener pentru crearea unui cadru legislativ care să îmbunătățească funcționarea pieței de asigurări.

 

***

Contact pentru presă:

Victor GAVRIL
Specialist Comunicare
0730.511.256



Share This